De ce permite Dumnezeu suferința? Răspuns ortodox la o întrebare dureroasă

„Dacă Dumnezeu este bun și atotputernic, de ce permite suferința?”
Aceasta este poate cea mai grea întrebare din viața oricărui om credincios sau necredincios. Când un copil moare, când o mamă suferă de boală, când cineva este nedreptățit profund, sufletul răbufnește și întreabă: „Unde este Dumnezeu în toate acestea?”

Această întrebare nu este o lipsă de credință, ci o strigătură profundă a inimii. Și este important să ne oprim, să medităm și să înțelegem ce spune Biserica Ortodoxă, Biblia și Sfinții Părinți despre sensul suferinței.

1. Dumnezeu nu a creat suferința – omul a ales-o

La început, Dumnezeu a creat o lume perfectă, fără durere, fără boală, fără moarte.

„Și a văzut Dumnezeu toate câte a făcut, și iată erau bune foarte.” – Facerea 1:31

Dar omul, înzestrat cu libertate, a ales să se despartă de Dumnezeu prin neascultare. Acea alegere a deschis ușa păcatului, iar păcatul a adus moartea și suferința în lume.

„Printr-un singur om a intrat păcatul în lume, și prin păcat, moartea.” – Romani 5:12

Dumnezeu a creat iubirea, nu durerea. Suferința nu este creația Lui, ci consecința libertății greșit folosite.

2. Suferința nu este pedeapsă, ci drum de curățare

Mulți cred că suferința este o pedeapsă de la Dumnezeu. Dar Biserica Ortodoxă învață că adesea nu este o pedeapsă, ci o formă de vindecare. Suferința poate fi:

• O oprire a drumului greșit pe care mergeam
• O curățare a sufletului de mândrie, egoism, păcat
• O școală a răbdării, a înțelepciunii și a iubirii
• O încercare care duce la sfințenie

„Pe cine îl iubește Domnul, îl ceartă; și biciuiește pe tot fiul pe care-l primește.” – Evrei 12:6

3. Dumnezeu suferă împreună cu noi

Dumnezeu nu este un spectator rece al durerii noastre. El a intrat în lume, în istorie și în suferința umană. Hristos a fost bătut, scuipat, umilit, răstignit – El a simțit frica, abandonul, durerea trupească și sufletească.

„Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” – Matei 27:46

Acestea nu sunt doar cuvinte recitate, ci strigătul autentic al unui Dumnezeu care se identifică cu suferința noastră.

4. Suferința are un sens tainic

Suferința nu este întotdeauna de înțeles cu mintea omului. Dar în planul lui Dumnezeu, nimic nu este întâmplător. Chiar și suferința poate avea un scop:

• Să ne întoarcă la Dumnezeu
• Să ne învețe smerenia și dependența de El
• Să ne arate fragilitatea vieții și nevoia de veșnicie
• Să ne aducă în contact cu ceilalți oameni care suferă

Mii de oameni au descoperit credința în Hristos exact în momentul în care totul părea pierdut.

5. Sfinții au suferit mai mult decât noi

Dacă suferința ar fi semnul părăsirii de către Dumnezeu, atunci Sfinții ar fi fost cei mai părăsiți. Dar tocmai ei au îndurat cele mai mari dureri:

• Sfântul Ioan Gură de Aur a fost exilat și batjocorit
• Sfântul Maxim Mărturisitorul a fost schingiuit
• Sfântul Nectarie a fost umilit, izgonit, bolnav
• Maica Domnului a trăit suferința răstignirii Fiului Său

Totuși, ei nu s-au plâns, ci au văzut în suferință o cale de sfințenie.

6. Rugăciunea din suferință este cea mai sinceră

În suferință, rugăciunea devine autentică. Nu mai cerem lucruri de suprafață, ci strigăm cu toată ființa:

„Doamne, scapă-mă!”
„Miluiește-mă!”
„Dă-mi putere să trec peste asta!”

Și Dumnezeu ascultă. Poate nu cum vrem noi, dar în felul în care avem cea mai mare nevoie.

7. Nu tot ce suferim este vina noastră

Uneori, suferim fără să fi făcut nimic. Copiii bolnavi, oamenii drepți care suferă, victimele nedreptății – toate acestea ne revoltă. Dar Evanghelia ne arată că suferința poate fi o misiune tainică.

„Nici el n-a păcătuit, nici părinții lui, ci ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu.” – Ioan 9:3

Dumnezeu îngăduie uneori durerea ca să aducă prin ea o lucrare dumnezeiască.

8. Dumnezeu nu rămâne dator suferinței

Toate lacrimile vor fi șterse. Dumnezeu promite răsplată celor ce au suferit cu nădejde:

„Fericiți cei ce plâng, că aceia se vor mângâia.” – Matei 5:4
„Că suferințele de acum nu sunt vrednice de slava viitoare care ni se va descoperi.” – Romani 8:18

Nimic nu e pierdut. Tot ce suferi pentru Dumnezeu devine hrană veșnică, comori în cer și mângâiere eternă.

9. Ce putem face când suferim?

• Nu fugi de Dumnezeu, ci roagă-te mai mult, chiar și cu lacrimi
• Vorbește cu un duhovnic, nu purta singur durerea
• Citește psalmi, acatiste, Paraclisul Maicii Domnului
• Spovedește-te și împărtășește-te, dacă ești pregătit
• Ajută pe altul care suferă – alinarea celuilalt îți va alina și ție rana
• Nu dispera – disperarea este vocea diavolului, nu a lui Dumnezeu

10. Încheiere – Dumnezeu este cu tine chiar și când nu-L simți

Dumnezeu nu este indiferent. El nu ne lasă singuri. Dar nu forțează voința noastră. El stă la ușă și bate. În durere, omul e chemat să deschidă inima larg, să-L primească, să-I spună tot.

„Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului.” – Matei 28:20

Nu ești singur în suferință. Dumnezeu este mai aproape decât respirația ta, chiar dacă nu-L vezi. Suferința cu Hristos nu este blestem, ci scară spre cer.

Dacă ai citit până la final, îți spun atât:

Rămâi aproape de Dumnezeu, mai ales când doare. El nu-ți va lua crucea imediat, dar îți va da puterea să o duci… și să te mântuiești prin ea.